miercuri, 13 iulie 2016

UNIVERSUL (11) : Planetele exterioare


   Universul: Planetele exterioare este al unsprezecelea episod din primul sezon al seriei UNIVERSUL ( THE UNIVERS ) și prezintă planetele exterioare ale sistemului nostru solar, Uranus, Neptun și Pluto precum și noi descoperiri legate de aceste planete ce ne fac să regândim ceea ce știam despre sistemul nostru solar.

   Uranus este un gigant gazos format dintr-o combinație toxică de hidrogen, heliu și metan, iar cercetătorii au ajuns la concluzia că această planetă a fost aruncată de pe orbita sa inițială după ce s-a ciocnit cu un alt planetoid. Cea mai mare lună a Planetei Neptun este Triton, care la prima vedere pare înghețată și pustie, însă cercetătorii cred că sub crusta de gheață a acestei planete este posibil să fie oceane cu apă lichidă. Descoperirea apei lichide pe Triton ar fi o adevarată realizare pentru știință întrucât ar exista șanse să existe și forme de viață în acel ocean.
   Rece și inospitalier, Pluto își completează orbita sa în jurul Soarelui în 248 de ani. Imagini grafice spectaculoase, însoțite de poze ale satelitului Hubble ne fac să apreciem cu adevărat imensitatea și complexitatea Universului în care trăim.

Universul: Planetele exterioare – ONLINE SUBTITRAT HD


Vizionare Plăcută !



Sursa :   http://www.descoperauniversul.ro