miercuri, 12 august 2015

Interviul săptămânii (45) : Rabbi David Cooper (Despre conștiință, iudaism, timp, creație, cabala)


    Rabinul David A. Cooper a locuit cu soția sa în orașul vechi din Ierusalim peste șase ani în anii 1980, studiind Cabala și Hasidism cu diferiți maeștrii al acestor tradiții, care tipic doresc să rămână în anonimat. El a fost, de asemenea, un student de sufism, inițiat de Pir Vilayat Khan, precum și Budismul Zen cu Roshi Bernie Glassman, și budismul tibetan cu Tsoknyi Rinpoche. A studiat în situri retrase(discrete, de meditație) cu multe cadre didactice Vipassana, atât din Est și Vest, în tradiția Theravadin.
   Anterior șederii sale în Israel, Cooper conducea o afacere în Washington DC, făcând consultanță politică, înainte lucrând la Comitetul Național Democrat în infamul Watergate, ca director de Cercetare. A studiat tradițiile de înțelepciune ale lumii încă din adolescență, de peste cincizeci de ani. Tocmai a împlinit al optulea deceniu, transformând șaptezecii în aprilie 2009.

  Rabinul Cooper a scris despre multe dintre experiențele sale în șapte cărți și două seturi de CD-uri. Cartea sa cea mai populară, Dumnezeu este un verb, a fost un best-seller național, cu peste 120.000 de exemplare în limba engleză, fiind tradus și în olandeză, portugheză, română. Cel mai bun set de vânzare său audio, Mystical Cabala, a fost pentru un timp unul dintre primii zece cei mai vânduți la bine-cunoscuta firmă Sounds True. A condus workshops și "retrageri" în aproape fiecare stat al Uniunii, precum și în Olanda, Germania, Polonia, Israel, Australia, Noua Zeelandă, Canada. A fost invitat la posturile publice de radio și televiziune, precum ca subiect principal într-un documentar olandez pe tema misticii iudaice.
   Evident, Cooper se simte comod în dialogul cu alte tradiții diferite; unii l-au numit Rabinul budist. Această identificare are un anumit grad de adevăr în care Cooper recunoaște deschis îndatorarea sa la fertilizarea încrucișată a învățăturilor ezoterice din diferite tradiții, în același timp onorează profund puternicele teme ale virtuții, ale respectului, studiu și serviciu care se regăsește în lucrarea sa despre rădăcinile tradiției iudaice. Toate acestea vine clare în lucrările sale publicate și comunicări sale private, multe apare pe siteul său.

  Rabinul David este un practicant dedicat și se compromite la retrageri (în tăcere,silențioase) spirituale extinse la o frecvență stabilă, fie de predare, sau pentru propriile sale motive personale. Acest stil de viață contemplativă, atât pentru el și soția lui, este ea însăși semnul distinctiv al învățăturilor- parcurgând convorbirea (walking the talk, în lb. engleză) cum unii ar spune.
  În prezent face trei luni de izolare meditativă personală în fiecare an, retrăgându-se astfel din viața și activitatea publică; altfel el este angajat în scris, sau de predare și menținerea unei relații înfloritoare cu soția sa, Shoshana.


    Interviul cu Rabbi David Cooper, cuprinde următoarele întrebări :  

* Ne puteți vorbi despre tradițiile dumneavoastră ? Cum anume combinați iudaismul cu budismul Oare iudaismul este în concordanță cu non-dualitatea ? Ce anume este timpul ? Dacă conștiința este atotputernică, de ce am avea nevoie de o anumită meditație pentru a o putea conștientiza ? Cum puteți aborda non-dualitatea evitând tot amalgamul emoțiilor noastre ? Cine ești tu ?  *



Cu Lumină în Pace și Iubire !

Paul Paulică

  Surse :   scienceandnonduality.com  
http://rabbidavidcooper.com/biography/